Ieri, 14 februarie, ora 13.00, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Ardusat a avut loc un accident de circulație cu victime.

La fața locului polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani din Ardusat a condus un autoturism din direcția localitatea Borlești, județul Satu Mare, înspre localitatea Fărcașa, județul Maramureş, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă prin stânga, acroșând cu partea din față a autoturismului, gardul din beton al unui imobil, după care se oprește în curtea acestuia.

În momentul producerii accidentului rutier, în autoturism se afla în calitate de pasager un tânăr de 22 de ani.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor doi tineri fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

foto: arhiva

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentAcţiune a poliţiştilor şi jandarmilor din Satu Mare cu privire la respectarea măsurilor de protecţie! Au fost aplicate aproape 100 de amenzi
Articolul următorCHECK-IN. Guvernul s-a răzgândit: cât plătesc studenții din biletul de tren