Accident grav de circulație în județul Satu Mare, pe Drumul Național 19, între municipiul Carei și localitatea Moftinu Mic.

Potrivit primelor informații furnizate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare, este vorba despre un impact între un autocamion, o autoutilitară și un autoturism, soldat cu cinci victime, dintre care una încarcerată.
Se intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și 4 ambulanțe.

Persoana încarcerată este șoferului microbuzului, care după extracție a necesitat măsuri de stabilizare și de prim ajutor, în vederea transportului în siguranță la unitatea de primiri urgențe.

Inițial, s-a solicitat și intervenția unui elicopter SMURD de la Târgu Mureș, dar șeful echipajelor medicale de prim-ajutor a renunțat la intervenția acestuia.

Circulația rutieră este restricționată total pe Drumul Național 19.
Polițiștii au deschis deja o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Știre în curs de actualizare.

 

Articolul precedentPeste 1.800 de persoane au fost încadrate în muncă, în primele cinci luni ale anului
Articolul următorPoliția a stabilit cauza accidentului de azi dintre Carei și Moftin