Accident cu trei răniți provocat de un șofer, de 18 ani, beat

Trei persoane cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs ieri, 27 august, pe raza localității Călinești Oaș.
La data de 27 august, în jurul orei 06.30, polițiștii Formațiunii Rutiere Negrești Oaș au fost sesizați despre faptul că pe o stradă din localitatea Călinești Oaș a avut loc un accident rutier.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 18 ani, din localitatea Lechința, aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un stâlp poziționat în afara părții carosabile, în partea dreapta a direcției sale de deplasare.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a trei tineri de 15, 18, respectiv 29 de ani, care se aflau pasageri în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,52mg/L alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spitalul Negrești Oaș unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Articolul precedentCriminalul din Apa se consideră nevinovat. A atacat sentința Tribunalului Satu Mare
Articolul următorPeste 100 de candidați au susținut azi examenul de suplinire în învăţământ