Un accident soldat cu 9 victime, dintre care patru copii, a avut loc azi-noapte, în jurul orei 1,00, între Halmeu și Turulung. La fața locului s-a activat planul roșu de intervenție.

În accident au fost implicate un microbuz și un autoturism marca Audi. Autoturismul a rămas pe partea carosabilă, în timp ce microbuzul s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.

Din fericire, nu au fost persoane încarcerate, victimele fiind preluate și transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații medicale suplimentare.
Este vorba despre patru copii și cinci adulți.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Încă nu există informații certe despre cum s-a produs accidentul.

Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, șoferul microbuzului, un bărbat de 34 de ani, din județul Sălaj, având direcția Băbești – DN 1C, și ajuns la intersecție, nu a respectat indicatorul Oprire și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Audi condus de un tânăr, de 22 de ani, din Halmeu. În urma coliziunii, dintre cele nouă persoane implicate în accident, doar două pasagere, de 39 și 20 de ani, ambele din județul Sălaj, au suferit răni ușoare. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

”În cursul acestei nopți, la ora 0:15 minute, un apel la numărul unic de apeluri de urgență 112 anunța faptul că între localitățile Halmeu si Turulung, jud. Satu Mare, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 auto și posibil persoane incarcerate.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Turț cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. După executarea recunoașterii, au anunțat situația exactă solicitând suplimentarea forțelor. Fiind vorba de 9 persoane vătămate, la nivelul ISU SATU MARE s-a activat PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE.
La fața locului s-au deplasat încă 6 ambulanțe SMURD și SAJ. După acordarea primelor îngrijiri medicale la fața locului, toate victimele (5 adulți și 4 copii) au fost preluate în stare de conștientă și transportate la UPU Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.
După efectuarea investigațiilor specifice, doar 2 persoane (femei de 20, respectiv 39 ani)au fost diagnosticate cu răni ușoare. În cursul acestei nopți, la ora 0:15 minute, un apel la numărul unic de apeluri de urgență 112 anunța faptul că între localitățile Halmeu si Turulung, jud. Satu Mare, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 auto și posibil persoane incarcerate.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Turț cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare subofițeri ambulanță SMURD. După executarea recunoașterii, au anunțat situația exactă solicitând suplimentarea forțelor. Fiind vorba de 9 persoane vătămate, la nivelul ISU SATU MARE s-a activat PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE.
La fața locului s-au deplasat încă 6 ambulanțe SMURD și SAJ. După acordarea primelor îngrijiri medicale la fața locului, toate victimele (5 adulți și 4 copii) au fost preluate în stare de conștientă și transportate la UPU Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.
După efectuarea investigațiilor specifice, doar 2 persoane (femei de 20, respectiv 39 ani)au fost diagnosticate cu răni ușoare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Someș ” Satu Mare.

Articolul precedentONSS | LPS Satu Mare a câștigat Campionatul Național Școlar de fotbal 
Articolul următorCod galben de furtuni în judeţul Satu Mare