Ieri, la  ora 13 :06, pe DN 1 C în localitatea Ilba, un bărbat de 77 ani, în timp ce conducea autoturismul din direcţia Satu Mare înspre Baia Mare, pe o porţiune de drum în aliniament marcaj longitudinal discontinuu ce separă sensurile de mers, nerestricţionat, din motive necunoscute, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat  de 38 ani, din Seini.

Şoferul unui alt autoturism care circula regulamentar spre Satu Mare în spatele maşinii lovite, nu a mai putut evita impactul cu maşina din faţa sa şi a  intrat în coliziune cu aceasta.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 77 de ani şi a  unui tânăr de în vârstă de 26 ani, pasager în autoturismul acroşat.

Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constatin Opriş” Baia Mare , pentru îngrijiri medicale, însă nu au necesitat internarea.

Conducătorii celor trei autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest  rezultatul fiind  zero în toate cazurile şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentAproximativ 10.000 pachete cu țigări confiscate la granița de nord a României
Articolul următorBilanț 31 iulie: 1295 cazuri noi de persoane infectate cu COVID, 39 de decese și 409 pacienți în stare gravă la ATI