Tehnicianul a pregătit-o pe campioana Nadia Comăneci, cu care a obţinut la Montreal, în 1976, prima notă de 10 din istoria gimnasticii.

Legendarul antrenor de gimnastică Bela Karolyi a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani.

Cauza decesului nu a fost dezvăluită, dar starea de sănătate a acestuia devenise tot precară în ultimii ani, amintește Radio România Actualități.

Bela Karoly a fost antrenorul Nadiei Comăneci, cu care a obţinut la Montreal, în 1976, prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice.

Antrenorul a intrat în dizgraţia regimului comunist român după ce a criticat arbitrajul de la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980

Un an mai târziu, el a fugit în Statele Unite, unde, în cele din urmă, a devenit antrenor pentru mai multe gimnaste americane, devenite campioane olimpice sau mondiale.

Bela Karoly şi soţia sa s-au retras apoi din atenţia publicului, după o serie de acuzaţii legate de metodele brutale pe care le folosea la antrenamente.

„Un mare impact şi o mare influenţă asupra mea, odihneşte-te în pace Bela Karoly”, a scris Nadia Comăneci pe Facebook într-un mesaj de adio.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRAREȘ BOGDAN, DESPRE NICOLAE CIUCĂ: A ABSOLVIT ȘEF DE PROMOȚIE, ARE LEGIUNEA DE MERIT SUA, CEA MAI ÎNALTĂ DISTINCȚIE PE CARE O PRIMEȘTE UN MILITAR STRĂIN DIN PARTEA SUA
Articolul următorCE ARATĂ CASELE DE PARIURI. CIUCĂ, SINGURUL CANDIDAT DE DREAPTA RĂMAS ÎN CURSA PENTRU TURUL 2