Sala LPS Ecaterina Both din Satu Mare a găzduit ieri Cupei Sătmarului – ediția a III- a, competiție de fotbal destinată persoanelor private de libertate.

La ediția din acest an au participat unitățile din regiunea NV a țării – Oradea, Gherla, Baia Mare, Bistrița și Satu Mare.

Finala s-a disputat între jucătorii Penitenciarului Satu Mare, antrenați de monitorul sportiv, agent șef principal Ciprian Rebegea și echipa Penitenciarului Gherla, oaspeții clasându-se pe prima poziție, în timp ce pe locul 3 s-a clasat Penitenciarul Baia Mare, iar locurile 4 și 5 au revenit Penitenciarelor Oradea, respectiv Bistrița.

Întreaga competiție s-a desfășurat într-o atmosferă de fair play, fapt remarcat și de cei doi arbitri ai competiției, Sergiu Tăbăcaru și Simon Elek.

Premiile câștigătorilor au constat în cupe, diplome și medalii. Golgeterul turneului a fost desemnat un jucător aparținând unității sătmărene, care a reușit să marcheze nu mai puțin de 5 goluri.

Festivitatea de deschidere, precum și cea de premiere a fost oficiată de Adrian Ardelean – directorul Direcției Județene de Tineret și Sport Satu Mare, domnul și de directorul Penitenciarului Satu Mare, comisar șef de penitenciare Romeo Poiană.

Organizarea evenimentului a fost posibilă cu sprijinul oferit de Direcția Județeană de Tineret și Sport Satu Mare, Asociația Județeană de Fotbal și Liceul cu Program Sportiv Satu Mare.

Activitatea a avut ca scop dezvoltarea spiritului competitiv și a abilităților sociale care să-i sprijine în reintegrarea în comunitate după liberare.

Articolul precedentExpoziție de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, la Negrești Oaș
Articolul următorGala Sportului Careian îl va avea pe Mani Gyenes invitat special