Acasă Actual Șoferi beți sau fără permis prinși la volan de polițiștii sătmăreni
Polițiștii sătmăreni au depistat la data de 17 și 19 august, 2 conducători auto în timp ce se aflau la volanul unor autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 17 august, în jurul orei 23:40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au identificat pe raza municipiului Satu Mare un bărbat, de 32 de ani, din comuna Culciu, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Procedând la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că avea o concentrație alcoolică de 0,45 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Și polițiștii Secției Poliție Rurală Carei aflându-se în serviciul de patrulare în localitatea Urziceni Pădure, au oprit la data de 19 august, în jurul orei 03.00, pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 66 ani, din municipiul Baia Mare, județ Maramureș, care emana halenă alcoolică.
Astfel, fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,55 Mg/l, alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spitalul unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze se efectuează cercetări în dosarele penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, un bărbat de 43 de ani, a fost depistat de polițiști la volanul unui autovehicul fără permis de conducere.
La data de 18 august, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei în timp ce efectuau serviciul de supraveghere, îndrumare și controlul traficului rutier în localitatea Căpleni au identificat în trafic un autoturism, condus de către un bărbat, de 43 ani, din municipiul Carei.
În urma efectuării controlului documentelor, polițiștii au stabilit faptul că persoana aflată la volan nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere.