Rezultatele unui sondaj publicat joi, 21 noiembrie, arată că 63% dintre angajații români, adică 6 din 10, muncesc doar de la birou. Procentul celor care lucrează exclusiv de acasă sau remote este de 10%.

Din totalul celor care au ales să revină la birou, Generaţia X înregistrează cea mai mare pondere (74,8%), urmată de Mileniali (54,1%) şi Generaţia Z (53,8%), potrivit rezultatelor sondajului.

Pe de altă parte, pentru angajaţii care lucrează în sistem hibrid, revenirea full-time la birou depinde adesea de stimulente şi beneficii suplimentare oferite de către angajator pentru a creşte atractivitatea lucrului la sediul companiei.

Printre acestea, 37,2% dintre respondenţi au indicat masa de prânz asigurată, 34,5% subvenţionarea transportului şi 26,9% mai multe zile de concediu.

„Generaţia X pare mai puţin influenţată de beneficiile financiare şi mai motivată de dorinţa de implicare în viaţa companiei. În schimb, angajaţii mai tineri, precum cei din Generaţia Z, ar prefera o creştere salarială semnificativă pentru a lucra full-time de la birou, dat fiind că mulţi se află la început de carieră, cu venituri mai mici comparativ cu generaţiile mai experimentate”, notează realizatorii sondajului, potrivit Agerpres.

Conform cercetării, categoriile profesionale cu cea mai mare prezenţă la birou sunt: top-managerii, angajaţii din echipele administrative (HR, financiar-contabilitate) şi middle managerii.

Pe de altă parte, angajaţii din roluri executive rămân mai flexibili datorită specificului activităţilor lor individuale, iar echipele de vânzări petrec mult timp pe teren.

Angajatorii ar majora cu 20% salariile celor care lucrează doar de la birou

Rezultatele aceluiași sondaj arată că angajatorii susţin că ar oferi o creştere salarială de 20% celor care lucrează exclusiv de la birou, iar 75,2% dintre angajaţii Generaţiei X ar alege acest model, un procent similar cu cel al angajaților care deja au revenit la birou.

În cazul Generaţiei Z, o pondere de 61,5% dintre cei chestionaţi ar alege să lucreze full-time la birou în aceste condiţii, comparativ cu 53% care lucrează deja exclusiv de la birou.

Sondajul a fost realizat de Genesis Property, în perioada iulie – august 2024, la nivel naţional, prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.168 utilizatori de Internet din România.

Articolul precedentDIRECTORUL ANPC, RECOMANDĂRI PENTRU ROMÂNII CARE CUMPĂRĂ PEȘTE: PĂSTRAŢI BONUL!
Articolul următorSUA: ADMINISTRAȚIA BIDEN VREA SĂ ANULEZE DATORII ALE UCRAINEI ÎN VALOARE DE 4,7 MILIARDE DE DOLARI