Soprana Teodora Gheorghiu, bas-baritonul Sorin Coliban şi pianista Diana Ionescu se reunesc, între 6 şi 18 noiembrie, pentru Turneul Naţional „Zâmbetul Muzicii”, în care prezintă un program de chansons, lieduri, arii şi duete celebre de operă în mai multe oraşe din România.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, turneul va aduce pe scenă doi artişti născuţi şi formaţi din punct de vedere muzical în România, soprana Teodora Gheorghiu, stabilită în Elveţia, şi bas-baritonul Sorin Coliban, stabilit în Austria, acompaniaţi de pianista Diana Ionescu, într-o serie de recitaluri care continuă tradiţia turneului pe care Teodora Gheorghiu îl realizează de mai mulţi ani în ţară.
Programul muzical abordează un repertoriu vast şi variat, care include piese pentru toate preferinţele muzicale: arii celebre din opere precum „Cenuşăreasa” şi „Don Giovanni”, duete romantice din operete precum „Văduva veselă”, piese franceze rafinate semnate de Duparc şi Hahn, compoziţii româneşti îndrăgite ale lui Tiberiu Brediceanu şi melodii populare prelucrate de Constantin Brăiloiu, se arată în comunicat.
Turneul naţional începe pe 6 noiembrie, la Sala Patria din Braşov şi continuă pe 9 noiembrie la Galaţi, Teatrul de Operă şi Operetă „Nae Leonard” – în Festivalul Internaţional „Leonard”, ediţia a 20-a, pe 11 noiembrie la Timişoara, Opera Română – Gala „Corneliu Coposu”, pe 13 noiembrie la Deva, Sala Pro Arte, pe 15 noiembrie la Ploieşti, Sala Filarmonicii, şi pe 17 noiembrie la Bistriţa, Palatul Culturii.
Turneul va continua cu reprezentaţii internaţionale, la Lausanne pe 25 noiembrie, la Christ Church (Eglise Anglicane), şi la Roma pe 1 decembrie Roma, la Sala Accademica Conservatorio di Musica „S. Cecilia” di Roma, şi se va încheia cu un concert extraordinar pe 4 decembrie, la Bucureşti, la Ateneul Român.
Cele două reprezentaţii din Elveţia şi Italia, precum şi recitalul de gală de la Bucureşti, în care cei trei vor cânta împreună cu Ruxandra Donose, Sergiu Tuhuţiu, Leontina Văduva şi Cătălin Răducanu, fac parte din proiectul Turnee de poveste pretutindeni şi sunt finanţate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
AGERPRES