Vremea se va răci semnificativ, în special în jumătatea de est a țării, unde se vor înregistra înnorări și ploi temporare. În Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, vor fi averse, iar cantitățile de apă vor atinge 25-40 l/mp, izolat depășind 50 l/mp. Vântul va sufla cu intensificări, atingând viteze de 50-70 km/h. În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla cu rafale de 70-90 km/h. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu ploi izolate și vânt moderat în vest și sud-vest.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 19 de grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe suprafeţe mici se va semnala ceaţã.

Potrivit ANM, în intervalul 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10, este în vigoare un COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, în Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei. 

În intervalul menționat, vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

De asemenea în intervalul 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10, este în vigoare un COD GALBEN de ninsori și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1700 m în Carpații Orientali și Meridionali.

Vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).

Imagine

Până la ora 9:00 este în vigoare un COD ROȘU de ploi torențiale și abundente, emis de ANM, pentru județul Galați.

Cantitățile de apă vor fi în timp scurt de 40…50 l/mp, iar în partea de centru și de vest a județului, cu o probabilitate mare, de 80…100 l/mp.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorMINISTRUL SIMONA BUCURA OPRESCU DESPRE ”MICA RECALCULARE” ȘI CE SOLUȚIE S-A GĂSIT PENTRU PENSIONARII CU DIZABILITĂȚI