Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aduce tradiții și superstiții străvechi.

Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare ortodoxă și catolică, celebrată pe 15 august în care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai mari sărbători din an. Potrivit tradiţiei Bisericii, în ziua de 15 august este momentul în care Maica Domnului a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos.

În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis-de-dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune. Acestea sunt sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică și le aşază la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli și de ghinion.

Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii și să le ajute să nască prunci sănătoși. De asemenea, în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele. În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

În tradiția populară, există o serie de interdicții și superstiții legate de ziua Adormirii Maicii Domnului, menite să protejeze oamenii de rele și să asigure bunăstarea familiei și a gospodăriei. Una dintre cele mai răspândite superstiții este legată de aprinderea focului. Se crede că, începând cu două zile înainte de sărbătoare, nu este bine să aprinzi focul în sobă sau în cuptor, deoarece acest gest ar putea aduce boală și ghinion în casă.

O altă interdicție importantă este legată de muncile câmpului. Se crede că cei care lucrează pământul în ziua de Sfânta Maria vor avea parte de secetă și de recolte sărace, iar animalele din gospodărie se vor îmbolnăvi. De asemenea, femeile nu ar trebui să-și tundă părul în această zi, deoarece se spune că acest gest ar putea atrage tristețea Maicii Domnului, care ar plânge pentru cei care nu respectă tradiția.

În tradiția populară românească, Sfânta Maria este o sărbătoare cu o semnificație profundă, marcând trecerea de la vară la toamnă și fiind înconjurată de tradiții și obiceiuri străvechi transmise din generație în generație.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentCORVINUL HUNEDOARA, ELIMINATĂ DIN CONFERENCE LEAGUE DE FC ASTANA
Articolul următorCREŞTINII PRĂZNUIESC ADORMIREA MAICII DOMNULUI SAU SFÂNTA MARIA MARE