„Faptul că ne lipsesc capacităţi de stocare şi din toate datele statistice disponibile, arată că România a fost dependentă de importuri mari de energie şi enorm de scumpe.”

România este „repetentă” la capitolul stocare de energie, o soluție imediată și corectă la problema energetică a țării noastre, transmit reprezentanții Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) printr-un comunicat.

„România este ‘repetentă’ la capitolul stocare a energiei. Din nefericire, decidenţii din România nu au fost oameni cu viziune în dezvoltarea acestui sector (…) România are în acest moment doar 24 MWh (6MWx4h). Adică nimic. (…) stocarea este soluţia imediată şi corectă la problema energetică a României’, susţin reprezentanţii APCE.

România a trecut recent printr-o criză energetică fără precedent, ca urmare a valului de căldură, generând un consum energetic mare, ar Sistemul Energetic Național a traversat, „cu măsri pompieristice”, criza de producție de energie, mai spus aceștia.

„Faptul că ne lipsesc capacităţi de stocare şi din toate datele statistice disponibile, arată că România a fost dependentă de importuri mari de energie şi enorm de scumpe. În scenariul în care 150.000 de prosumatori nu ar fi existat, aceştia ar fi consumat şi ei tot din reţea şi nu ar fi injectat surplusul lor în reţelele locale de joasă tensiune, iar România ar fi fost în colaps energetic”, subliniază sursa citată.

Investiție de 4 miliarde de euro

Reprezentanţii APCE spun că România poate copia ţările dezvoltate din vestul Europei, precum Germania, Marea Britanie şi Italia, care sunt lideri în instalaţii.

„Şi alte ţări europene fac paşi în stocarea energiei. De exemplu, Spania şi Franţa investesc masiv în soluţii de stocare a energiei. Eforturile colective din Europa fac parte dintr-o strategie mai amplă de a spori securitatea energetică şi de a integra mai multe surse de energie regenerabilă în reţea (IEA) (EnergyTrend). Aceste evoluţii sunt cruciale pentru tranziţia energetică a continentului, ajutând la echilibrarea cererii şi ofertei şi asigurând stabilitatea în faţa creşterii producţiei de energie regenerabilă.

Investiţia într-un sistem de stocare prin care toată România să funcţioneze timp de patru ore pe acumulatori ar fi costat aproximativ 4 miliarde de euro, exact acei bani daţi de către statul român furnizorilor pentru compensarea unei energii scumpe”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Articolul precedent29 IULIE – ZIUA IMNULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI
Articolul următorANM: CODURI GALBENE DE CANICULĂ ȘI VÂNT ÎN MAI MULTE JUDEȚE