Înalpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a ajuns la spital. Înaltul prelat ar fi căzut în timp ce se afla la sfințirea unei troițe și a suferit o fractură la nivelul genunchiului unui picior.

ÎPS Calinic a fost dus rapid la spitalul din Pitești, însă medicii de acolo au decis să-l transfere în Capitală. O ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Argeș l-a preluat pe ÎPS Calinic și l-a transportat la Spitalul Floreasca, din București.

De la Pitești, a fost transferat la Spitalul Floreasca

Surse medicale, citate de Antena 3 CNN spun ca este posibil să fie operat în zilele următoare.

Citește și: ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a suferit o criză cardiacă

Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul are 79 de ani și este cunoscut cu probleme cardiace. Înainte de accident a oficiat Sfânta Liturghie în localitatea Vlădești, la schitul Sfântul Neagoe Basarab, apoi a mers la Rucăr unde a sfințit o troiță ridicată pe Culoarul Rucăr-Bran.

 

Articolul precedentDecizie radicală a unei tinere. S-a sinucis pe patul de spital de la Terapie Intensivă
Articolul următorFugarii români, obligați să-și plătească singuri cheltuielile de repatriere