Anchetatorii au identificat cadavrul găsit pe un câmp de lângă autostrada A1! Este vorba despre o femeie din București, în vârstă de 38 de ani! Aceasta a fost dată dispărută încă din luna martie. Ancheta se complică, iar oamenii legii încearcă să găsească criminalul care a asasinat-o fără milă. Urmează informații cu un puternic impact emoțional!
Familia a dat-o dispărută pe aceasta de pe 6 martie. Atunci, femeia ar fi plecat de acasă și nu s-a mai întors. Ea era cunoscută și pentru dependența de jocurile de noroc, iar anchetatorii nu exclud ca aceasta să fi fost ucisă din cauza datoriilor pe care le avea.
Rudele femeii ar fi fost deja audiate când anchetatorii încă nu aveau rezultatele ADN. Atunci, familia nu știa dacă femeia mai este în viață.
Misterul cadavrului găsit pe câmp, în apropiere de A1: criminalul este în continuare liber
La dosar există și imagini de pe camere de supraveghere pe care anchetatorii le vor folosi pentru a încerca să refacă traseul femeii, pas cu pas, și cu ajutorul cărora vor putea să contureze un cerc de suspecți.
Cadavrul ascuns într-un sac a fost găsit în Dâmbovița, pe marginea autostrăzii București – Pitești, de o echipă de muncitori care a sunat la 112.
Surse din poliție spun că trupul era dezmembrat, iar bucăți din acesta au fost găsite la câteva zeci de metri distanță sub un pod.