Este anchetă uriașă la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală după ce zeci de lucrări la prima probă de Bacalaureat – la Limba și literatura română au fost anulate de comisia de examinare. Ministrul Educației, Ligia Deca, a confirmat că ancheta a fost începută abia după 24 de ore. Gravul incident din prima zi de Bacalaureat a fost semnalat public chiar de un profesor de la Colegiul Național. 

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că a cerut, marți dimineață, Inspectoratului Școlar București monitorizarea situației de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.

Ancheta ISMB vizează incidentul deosebit de grav despre lucrările anulate la proba de Limba română la Bacalaureat, semnalat de o profesoară de matematică de la Colegiul Național – Silvia Mușătoiu, care a fost și director al instituției școlare.

Zeci de lucrări au fost anulate, luni, 26 iunie, cu mult timp după începerea probei la Limba și literatura română, pe motiv că nu ar fi fost bine încadrat un text în titlul probei. Inspectoratul monitorizează cu doi inspectori această comisie de examinare, unde sunt circa 13 clase de elevi care susțin Bacalaureatul. Este vorba de aproximativ 70 de lucrări anulate, conform surselor Edupedu.ro.

„În dimineața aceasta am rugat inspectoratul școlar a Municipiului București să avem un inspector monitor și un inspector de management instituțional care să monitorizeze activitatea în centrele de examen, pentru a vedea dacă se respectă întocmai prevederile regulamentului care vizează situațiile în care o lucrare poate fi anulată. De asemenea, am procedat la verificarea lucrărilor  anulate după proba zilei de ieri pentru a vedea câte sunt și la ce moment au fost ele anulate. Ca o precizare suplimentară, candidații care greșesc pot taia ce au greșit, există niște metode prin care tăierea unor chestiuni greșite pe foaia de examen nu se traduce in nevoia de anulare a lucrării. Și o să ne asigurăm că se cunoaște mai bine acest lucru.

Vom verifica și dacă în lucrările anulate există o problemă de timp suficient pentru parcurgerea lucrărilor și vom lua toate măsurile ca astfel de potențiale incidente să nu se mai întâmple.

Avem ancheta în desfășurare la aceste centre de examinare”, a anunțat Ligia Deca. 

Întrebată dacă elevii mai pot da această probă încă o dată, în cazul în care nu au mai reușit să termine lucrările după ce li s-a cerut rescrierea, Ligia Deca nu a dat un răspuns clar pentru o soluție în urma anulării acestora.

„Ca idee, există posibilitatea de prelungire a timpului de examen, ea nu a fost utilizata. Acesta este un prim semnal. Dar vom analiza suplimentar, să vedem totuși care este cantitatea de informație inclusă în lucrările respective. Vom face toate demersurile necesare pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo”, a mai spus Deca.

Anularea lucrărilor de la Proba de Limba română la Bacalaureat de luni, 26 iunie, s-a produs după ce elevii au fost puși să rescrie fără să li se acorde timp suplimentar. Mesajul prin care profesoara Silvia Mușătoiu a semnalat incidentul a fost restricționat la scurt timp după postare, însă a fost reluat de o altă profesoară de la același Colegiu Național – Alexandra Chirea, profesor de Limba franceză.
 
„O comisie întreagă de bac ar trebui schimbată urgent, după ce a anulat lucrările a zeci de copii fiindcă au scris cuvântul ”DE” din ”proba de…” -adică titlul – fie puțin mai jos de linia pe care trebuia scris, fie pe rândul următor. N-ar fi fost o problemă anularea lucrărilor dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat după O ORĂ, sau mai mult, de la începerea probei, adică după ce copiii umpluseră 3-4 pagini cu redactarea lucrării. Au fost nevoiți să rescrie lucrarea, fără timp suplimentar, lucru care a condus la diminuarea timpului la jumătate. Aflu, de la unul dintre copii, că ministerul a și răspuns la sesizarea lor, cum că n-ar fi fost decât 6-7 lucrări anulate pe centrul de examen (FALS!), că este în avantajul lor să nu fie suspectate lucrările că ar avea semne și că NU a fost afectat timpul alocat probei pentru niciun elev. FALS, din nou! Există lucrările anulate în centru și se pot verifica (trei-patru pagini nu se redactează în 5 minute…) și mai există camerele de supraveghere care arată momentul în care le-au fost anulate lucrările. Ce face, oare, la acest moment, corpul de control al ministrului? O fi la noi la școală? Ce face, oare, comisia națională de bac? Se ocupă de schimbarea întregii comisii (inclusiv asistenții care, spun copiii, păreau și ei la fel de surprinși de valul de anulări)?
Între timp, lucrările au plecat, nimeni (dintre corectori) nu va ști de ce un copil a avut timp să scrie bine la subiectul III și a tratat superficial subiectele I și II (considerate mai ușoare). Ca de fiecare dată, în România, victima e de vinovată, iar agresorii se apără unii pe alții.
În iulie vor lua salarii mai mari, toți cei din comisia aceasta de bac, pentru ziua de azi vor fi plătiți la fel cu cei care au derulat bacul corect, cu grijă de copii. Probabil, unii dintre ei, cerșesc respect și demnitate în continuare, neștiind că primul se câștigă iar pe cea de-a doua o ai sau nu, căci niciun ban din lume nu le poate plăti.
Eu abia azi sunt în grevă, pentru protejarea copiilor de asemenea exemplare din rândul ”dăscălimii” române.
Este doar un exemplu de care am cunoștință, dar câte n-or mai fi…?!”, a scris Silvia Mușătoiu într-un mesaj publicat pe Facebook.
 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentParlamentarii, puși în funcție doar cu aviz psihiatric – Proiectul de lege care bagă spaima în aleși
Articolul următorBernadette Szocs, medalie de aur la Europenele de tenis de masă