Ludovic Orban a anunțat, joi seară, că demisionează săptămâna viitoare din grupul parlamentar al PNL. Acesta a spus că nu va vota guvernul Ciucă.

„Decizia de a-l propune pe Nicolae Ciucă premier nu a fost a PNL, ci a lui Iohannis. PNL nu mai există, este prelungirea fără voință a lui Klaus Iohannis.

România e o țară democratică în care nu guvernăm prin ordin, prin disciplină miitară, ci prin dialog, transparență, dezbatere.

Domnului Ciucă nici nu i s-a uscat cerneala pe adeziunea la PNL. El face parte din categoria oamenilor care ajung în funcții fără să aibă o carieră politică în spate. Iohannis e și el un exemplar în acest sens. El a apărut pe turnantă în PNL, a devenit președintele PNL și șeful statului. Te și miri cum au ajuns în funcții.

Eu, categoric, nu voi vota guvernul Ciucă. A fost picătura care a umplut paharul. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL”, a spus Ludovic Orban potrivit realitatea.net

Articolul precedentRomânia, locul cinci în topul ţărilor UE cu cel mai mare deficit guvernamental în 2020
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Negocieri fără concluzii între PNL și UDMR