În momentul actual, apele de mină curg prin galeria Câmpurele cu un debit de aproximativ 0,2 metri cubi pe secundă, mult redus față de primele ore ale fenomenului. Totodată, aspectul apei s-a îmbunătățit, informează reprezentanții Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa.
Hidrologii ABA Someș-Tisa monitorizează permanent evoluția debitelor evacuate. În același timp, aceștia realizează măsurători ale debitelor râurilor Băița, Lăpuș și Someș.
Potrivit sursei citate, specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au efectuat o altă tranșă de analize ale probelor de apă, prelevate în data de 18 februarie 2021, din râurile Băița, Lăpuș și Someș (sectorul aval de confluența cu râul Lăpuș).
„Valorile concentraţiilor pentru indicatorii de calitate fier, mangan, cupru și zinc sunt în continuare peste limitele normale.
Totodată, precizăm că pe întreg sectorul râului Someș aferent județului Satu Mare până la granița cu Ungaria, nu s-au mai sesizat astăzi modificări ale aspectului apei. Colajul foto prezintă Someșul la frontiera cu Ungaria, ieri și astăzi.
Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa monitorizează în continuare fenomenul”, a mai precizat Cristina Vădan, purtătorul de cuvânt al ABA Someș-Tisa.
Sursa: Realitatea de Satu Mare