Un fost baron din PSD are interese ascunse la Poșta Română. Este cazul lui Matei Brătianu, lider în Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații. În trecut, Brătianu a fost deputat din partea PSD până când s-a certat cu fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. Acum, el pare că are o nouă țintă- șefia Poștei din Prahova. Contactat de Realitatea Plus, Matei Brătianu nu a oferit niciun răspuns. Și alți lideri de sindicate, care scot oamenii in stradă in aceste zile, au un trecut uneori controversat. 

 Matei Brătianu a fost întotdeauna apropiat de liderii PSD. El a ajuns deputat și a reprezentat Partidul Social Democrat Constanța în parlament până când s-a certat cu fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. De altfel, chiar el recunoștea, într-un interviu, că poștașii au devenit un soi de informatori pentru PSD, după ce a fost semnat un protocol între sindicaliștii poștei și acest partid.

Acum, Brătianu a pus ochii pe conducerea Poștei Române din Prahova. Acolo are de gând să organizeze mai multe proteste alături de susținătorii săi. Sub pretextul slabei dotări a Postei din Prahova, el cere demisia actualei conduceri pentru a-și aduce prietenii în fruntea acestei instituții. Și, ca să fie sigur că protestul este remarcat, a cerut ca oameni din mai multe județe să participe la acțiunea gândită de el.

Brătianu a fost întotdeauna un lider controversat în rândul sindicaliștilor din Poșta Română. Ba chiar a fost implicat într-un dosar de corupție cu un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei. În cazul său, acuzațiile au fost de complicitate la luare de mită. Pe de altă parte, inspectorii ANI au constatat că Brătianu este în incompatibilitate pentru că era în același timp și deputat și președinte al sindicatelor din poștă.

De altfel, și alți protestatari scot oameni în stradă pentru a-și atinge țelurile personale. Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, este cunoscut drept un veșnic nemulțumit al tuturor guvernelor. Dumitru Costin este implicat inclusiv în lumea fotbalului, în calitate de președinte al Asociației de Fotbaliști Amatori și nonamatori. Acest lucru i-a adus o puternică rivalitate cu familia Becali, dar tot așa a ajuns să își cunoască și iubita, pe sora internaționalului Cristi Chivu, Diana Chivu.

Și în rândul polițiștilor sunt sindicaliști radicali. Cosmin Andreica este unul dintre cei care fac publice informații care compromit uneori credibilitatea forțelor de ordine doar pentru a câștiga capital de imagine. 

 


 

Sursa: realitatea.net

Articolul precedentCHECK-IN. Nicușor Dan renunță la procesele intentate de Firea
Articolul următorCOVID-19 | Primăria Satu Mare a început amenajarea centrelor de vaccinare din oraș