Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 11 februarie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 11 februarie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 17 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 8 conducători auto și au ridicat 1 certificat de înmatriculare.

Exemple:

Polițiștii Biroului Rutier, au depistat pe raza localității Satu Mare, patru conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe treceri de pietoni marcate și semnalizate corespunzător.

Un sătmărean, de 19 ani, a efectuat în municipiul Satu Mare o manevră de depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal format din linie continuă.

În cazul a trei conducători auto s-a dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru alte abateri.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentSONDAJ INSOMAR. Răsturnare de situație – pe cine vor românii la Cotroceni. Calculele care dau fiori clasei politice
Articolul următorSONDAJ INSOMAR. Cine ar câștiga ACUM alegerile parlamentare în România. TENSIUNI la nivel înalt. SCORUL care pulverizează partidul lui Ponta