Astăzi, angajații Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare au sărbătorit în avans Ziua Internațională a Copilului împreună cu 36 de copii de la Centrul de zi “Sfânta Tatiana” din municipiul Satu Mare.

”Am ales să participăm la această acțiune cu gândul că orice faptă bună poate ajuta copiii dintr-o comunitate să-și urmeze visele. De aceea am pregătit pentru acești copii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, câte un echipament pentru înot și obiecte de igiena personală. Am aflat ca își doresc de multă vreme să participe la un curs de înot, iar noi am fost încântați să le dăruim exact obiectele de care aveau nevoie pentru ca în vacanța de vară care urmează să înceapă în curând, să-și împlinească această dorință”, a declarat directorul Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare, Georgeta Pop.
Această acțiune face parte dintr-o campanie inițiata de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care s-a desfășurat în toate județele țării.
”Copiii împreună cu coordonatoarea centrului, Marinela Gliga, ne-au primit cu emoție și bucurie, ca într-o mare familie. Surpriza descoperirii darurilor, încântarea citită pe chipurile lor au fost pentru noi cea mai mare mulțumire”, a mai spus aceasta.

Articolul precedentAlianța 2020 USR-PLUS, mesaj pentru sătmăreni: „Schimbarea se întâmplă!”
Articolul următorPeste 200 de locuri de muncă vacante în județ. Ucenicii și ospătarii, la mare căutare