Ucrainean prins la volan cu permis fals, în Vama Petea

Ucrainean prins la volan cu permis fals, în Vama Petea
Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România
Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un permis de conducere fals. Cel aflat la volanul mașinii, un cetățean ucrainean, penal.
În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat, duminică, pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean în vârstă de 33 de ani, care se afla la volanul unui un autoturism înmatriculat în Ucraina. Polițiștii de frontieră sătmăreni care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere.La verificarea documentului, oamenii legii au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu este un document autentic, pentru că nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals.Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 15:04 - Moscova susține că a preluat complet Luganskul. Luptele continuă în Donețk și alte regiuni
- 07:57 - Criză majoră în energie: 1.500 de salariați de la CEO rămân fără un loc de muncă începând de astăzi
- 21:31 - Adrian Mutu, revoltat de echipa de start cu Slovacia: „Nici într-un amical nu îi dai șansă?
- 20:39 - ONU acuză Israelul de încălcarea dreptului internațional: legea pedepsei cu moartea, calificată drept „crimă de război”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











