Baschet | CSM Satu Mare a câștigat primul meci cu Octavian Boian antrenor principal

baschet+csm+sm+u+cluj0
Sâmbătă, în cadrul etapei a treia din Liga națională de baschet feminin, CSM Satu Mare a câștigat meciul jucat în Sala LPS “Ecaterina Both” din Satu Mare contra echipei Universitatea Cluj.
A fost primul meci pentru Octavian Boian în calitate de antrenor principal, debutul său pe banca CSM-ului fiind victorios, sătmărencele câștigând la o diferență de 20 puncte în fața clujencelor.CSM Satu Mare a început cu Kadar, Mandache, Tavic Baltic și Amukamara, în timp ce pentru Universitatea primul cinci a fost alcătuit din Orban, Cenean, Morse, Napier și Begenisic. La fel ca în primele jocuri ale sezonului, în primele două sferturi ale meciului de sâmbătă CSM-ul nu s-a descurcat foarte bine, noile reguli impuse de Federație încurcând încă echipa sătmăreană, astfel că primul sfert s-a încheiat la egalitate, 20-20, iar sfertul doi l-au câștigat la o diferență de patru puncte, 21-17.În partea a doua a jocului, fără restricțiile cu privire la jucătoarele românce, CSM Satu Mare s-a descurcat mult mai bine câștigând ambele sferturi la o diferență de opt puncte (25-17 și 19-11), iar cea mai mare diferență de puncte între cele două echipe a fost de 25 puncte. Jucătoarele sătmărence de pe bancă au marcat în meciul de sâmbătă 29 puncte, în timp ce banca clujencelor a înscris doar 4 puncte, însă de la linia de fault jucătoarele CSM-ului au avut un procentaj de 46% (6-13), iar oaspetele au transformat în puncte 11 dintre cele 16 aruncări (68%).Arlesia Morse a marcat pe parcursul celor 34 minute cât a fost prezentă pe parchet aproape jumătate dintre punctele Universității (29 puncte), în timp ce coșghetera sătmărencelor a fost Promise Amukamara, cu 18 puncte.Pentru CSM Satu Mare urmează două deplasări dificile, sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 16:30 vor juca la
Târgoviște
, iar duminică, 4 noiembrie va juca pe terenul campioanei
ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe.
LNBF | Etapa 3 | CSM Satu Mare 85 - 65 Universitatea Cluj (20-20, 21-17, 25-17, 19-11)Sala: LPS Ecaterina Both (Satu Mare); Arbitri: Andrada Csender (Mediaş), Răzvan Opriş (Sibiu) şi Lajos Kivago (Oradea); CSM Satu Mare: Amukamara 18 puncte, Lloyd 16 puncte, Baltic 14 puncte, Mandache 11 puncte, Tavic 10 puncte, Olah 9 puncte, Uiuiu 4 puncte, Kadar 3 puncte, Pane, Lazăr, Huţanu; Antrenor: Octavian Boian; Universitatea Cluj: Morse 29 puncte, Napier 10 puncte, Cenean 8 puncte, Begenisic 8 puncte, Orban 6 puncte, Sfîrlea 2 puncte, Irimieş 2 puncte, Biszak, Ciciovan, Bot; Antrenor: Carmin Artemie Popa.
Rezultate LNBF, etapa 3:
Sâmbătă, 20 octombrie:
CSM Satu Mare 85 - 65
Universitatea Cluj
ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe 96 - 57
CSTBv Olimpia CSU Brașov
Marţi, 23 octombrie
FCC ICIM CSB Arad – CSM Târgovişte (ora 18:30)
CLASAMENT LNBF - Grupa A:
1. ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe 6 puncte 2. CSTBv Olimpia CSU Brașov 5 puncte
3. CSM Satu Mare 5 puncte
4. FCC ICIM CSB Arad 2 puncte 5. Universitatea Cluj 2 puncte 6. CSM Târgoviște 1 punct
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














