Liviu Dragnea a declarat că PSD este predat total la Iohannis de actuala conducere
Liviu Dragnea a declarat, în emisiunea „Culisele Statului Paralel”, că PSD este predat total la Iohannis de actuala conducere. Fostul lider al partidului susține că PSD e complice, prin acțiunile conducerii, la jaful național, complice la tot acest dezastru economic și la viața din ce în ce mai rea a românilor.
„PSD este predat total la Iohannis de actuala conducere. E complice prin acțiunile conducerii la jaful național. PSD este complice la tot acest dezastru economic și la viața din ce în ce mai rea a românilor. Cu Dîncu a fost presiune să fie pus premier în 2017. În seara aceea am terminat conferința din Băneasa și mergeam spre sediul partidului. M-a sunat Vasile și m-a rugat să trec pe la el. Acolo erau Hellvig și Coldea. I-am salutat, m-au felicitat. Am ciocnit un pahar pentru victoria în alegeri, după care a început o discuție ciudată despre cine va fi prim-ministru. Fiind întrebat și de Hellvig și Coldea de ce nu-l propun pe Dîncu prim-ministru. Le-am zis că sincer nu m-am gândit și nu e nici locul în care să discutăm așa ceva. Discuția a degenerat foarte urât. A doua zi la ora 12, Hellvig a venit la mine acasă. A venit și cu mâncare să mâncăm împreună, să-mi spună să nu se înțeleagă greșit discuția din seara anterioară. Apoi a zis că merge la Iohannis. Nu au lăsat niciun partid în care să nu se infiltreze. Cel mai mult în PSD. Cu o excepție, Gabi Firea”, a declarat Dragnea.
CITEȘTE ȘI: Liviu Dragnea lovește puternic în PSD: "Dacă stau cu conducerea asta și ei sunt vinovați. Le dai degeaba sfaturi daca sunt cu cheița"
CITEȘTE ȘI: Dragnea, ironii la adresa Vioricăi Dăncilă: "După 5-6 luni a fost preluată de SPP și SRI"