KELEMEN HUNOR: O VICTORIE A LUI GEORGE SIMION AR FI TRAGICĂ PENTRU COMUNITATEA MAGHIARĂ

KELEMEN HUNOR: O VICTORIE A LUI GEORGE SIMION AR FI TRAGICĂ PENTRU COMUNITATEA MAGHIARĂ
„Toate rezultatele noastre din ultimii 35 de ani ar fi puse în pericol"
Președintele UDMR susține că responsabilitatea pentru eșecul lui Crin Antonescu de a ajunge în turul secund al prezidențialelor nu aparține comunității maghiare.
„Am asistat la un vot de protest puternic, iar diaspora a fost, în principal, cea care a răsturnat rezultatul alegerilor”, a comentat Kelemen Hunor la Radio Kossuth, declarație preluată de Kolozsvári Rádió Románia.
Șeful UDMR a spus că George Simion a obținut peste 40% din voturi și că nu mai are mult până la o victorie în turul doi, peste două săptămâni.
Contracandidatul său, Nicușor Dan, trebuie să aducă voturi suplimentare și să reușească mobilizarea alegătorilor tuturor candidaților care nu au ajuns în turul al doilea, pentru a-l putea învinge pe George Simion.
„Nu va fi o misiune ușoară, dar trebuie încercat cu orice preț. O victorie a lui George Simion ar fi cu siguranță tragică pentru comunitatea maghiară, dar ar reprezenta și un pericol major pentru întreaga țară”, a afirmat el.
Kelemen Hunor a reamintit că ascensiunea politică a lui George Simion a început cu profanarea cimitirului militar din Valea Uzului.
Inițiativele parlamentare ale AUR de până acum arată că educația ar fi prima vizată, întrucât partidul a declarat că nu este nevoie de școli în limba maghiară și că, în cel mai bun caz, acceptă doar școli mixte.
„Toate rezultatele noastre din ultimii 35 de ani ar fi puse în pericol; iar odată cu o victorie prezidențială, în câteva luni ar putea atrage și guvernul de partea sa (...) așa că este în interesul nostru ca Simion să nu câștige. În turul doi trebuie să decidem rațional, ghidați de bunul-simț, fără a lua în considerare alte argumente”, a spus președintele UDMR.
Kelemen Hunor a subliniat că faptul că Crin Antonescu nu a ajuns în turul al doilea nu s-a datorat comunității maghiare, întrucât în județele secuiești și în Partium [Bihor, Satu Mare și Sălaj - n. red] el a obținut cele mai multe voturi.
Conform rezultatelor finale, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale au intrat George Simion și Nicușor Dan. Candidatul AUR are 40,94%, iar primarul Bucureștiului, candidat independent, a obținut 20,99%. Pe locul trei s-a clasat candidatul alianței „România, înainte” – Crin Antonescu (20,09%), iar fostul premier Victor Ponta a obținut 13,06%. Elena Lasconi a fost votată de 2,68% dintre alegători, iar ceilalți candidați nu au trecut pragul de 1%.
După centralizarea tuturor proceselor verbale de la primul tur al prezidențialelor, George Simion a obținut 3.826.404 voturi, din care 586.834 în diaspora.
Cu un scor electoral de aproape 41%, liderul AUR este urmat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cu 1.979.711 sufragii (247.332 în diaspora), ceea ce înseamnă un scor de 21%.
Cei doi se vor confrunta în turul secund, pe 18 mai.
Citește și:
- 15:36 - Hubert Thuma îl provoacă direct pe Bolojan și îl somează să clarifice poziția față de Ilfov
- 14:37 - Avocata șpăgară din PNL, în fața magistraților. Vrea să scape de arestul la domiciliu
- 14:34 - Sindicatele din aparatul Guvernului acuză „prigoana” și „ura de clasă” din spatele reformei Bolojan
- 11:31 - Minorii cooptați prin rețele sociale și jocuri online pentru a comite acte de violență în Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











