CIOLACU: ”ÎMI DORESC CA SUA SĂ DEVINĂ PRINCIPALUL INVESTITOR AL ROMÂNIEI DIN AFARA UE”

CIOLACU: ”ÎMI DORESC CA SUA SĂ DEVINĂ PRINCIPALUL INVESTITOR AL ROMÂNIEI DIN AFARA UE”
Ciolacu a subliniat că își dorește ca Statele Unite să devină principalul investitor și partener comercial al României din afara Uniunii Europene
Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat recent pe Donald Trump pentru victoria în alegeri și a reafirmat dorința sa de a întări parteneriatul strategic dintre România și SUA. Aflat într-o vizită de lucru în județul Vrancea, Ciolacu a subliniat că își dorește ca Statele Unite să devină principalul investitor și partener comercial al României din afara Uniunii Europene.
„L-am felicitat pe președintele Trump. Parteneriatul strategic cu SUA va continua în aceiași parametri și îmi doresc cu adevărat ca SUA să fie principalul investitor și partener comercial al României non-UE”, a declarat premierul. Ciolacu a evidențiat că securitatea și economia sunt aspecte inseparabile și că următorii ani vor fi marcați de o politică axată pe creștere economică și stabilitate comercială.
Premierul și-a exprimat convingerea că, având o experiență vastă în afaceri, Donald Trump va susține o colaborare economică strânsă cu România. Întrebat despre impactul victoriei lui Trump asupra Ucrainei, Ciolacu a preferat să evite un răspuns clar, menționând că „trebuie să așteptăm să depună jurământul președintele Trump”.
Vizita lui Marcel Ciolacu în Vrancea a avut ca scop principal verificarea stadiului lucrărilor la autostrada A7 Buzău - Focșani, un proiect de infrastructură important pentru regiune, realizat în colaborare cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














