Economie· 2 min citire

Vești bune pentru șoferi. Un nou tronson de autostradă se va deschide până la finalul anului -VIDEO

Autostrada Transilvaniei

Autostrada Transilvaniei

Realitatea de Satu Mare
Scris de Realitatea de Satu Mare Publicat: 22 iun. 2026, 19:12

Autostrada Transilvania a ajuns la un stadiu fizic de execuţie de 60% pe lotul Chiribiş-Biharia, deschiderea circulaţiei fiind aşteptată până la finalul acestui an, ceea ce înseamnă înainte de termenul contractual. Anunțul a fost făcut luni de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Horaţiu Cosma.

Potrivit lui, acest lot are 28,5 kilometri, iar de execuţia lucrărilor se ocupă o firmă românească.

În prezent, umpluturile de pământ de peste 1,5 milioane de metri cubi sunt aproape finalizate pe întreg corpul autostrăzii şi se asfaltează de zor cu un echipament nou-nouţ care aşterne asfaltul pe întreaga lăţime a unui sens de circulaţie dintr-o singură trecere, arată Horaţiu Cosma într-o postare pe Facebook.

Totodată, aproximativ 3.000 de tone de asfalt sunt realizate zilnic, din totalul de aproape 300.000 de tone necesare pentru întregul proiect, iar în zilele următoare vor fi montate grinzile pe structura principală a lotului, ultima fără grinzi, podul peste pârâul Ghepeşu, cu o lungime de aproximativ 120 de metri.

"Ritmul de lucru este foarte bun. Suntem optimişti că până la sfârşitul anului vom circula şi pe acest sector al Autostrăzii Transilvania, înainte de termenul contractual", a mai spus oficialul de la MTI.

Mai mult, Horaţiu Cosma a precizat că 2026 va fi un an record pentru Autostrada A3.

"Odată cu deschiderea celor aproximativ 100 de kilometri de autostradă aflaţi acum în execuţie, vom putea circula pe Autostrada Transilvania de la Târgu Mureş până la Oradea, cu o singură excepţie: sectorul Meseş, care va intra în şantier spre finalul acestui an. Fiecare kilometru finalizat ne aduce mai aproape de o legătură rapidă şi sigură între centrul ţării şi graniţa de vest, cu un puternic impact economic pozitiv pentru comunităţile de pe traseu", a conchis oficialul din MTI.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News

Mai multe știri din Economie