INFLAȚIA ANUALĂ A URCAT LA 9,88% ÎN SEPTEMBRIE, DEPĂȘIND ESTIMĂRILE BNR

INFLAȚIA ANUALĂ A URCAT LA 9,88% ÎN SEPTEMBRIE, DEPĂȘIND ESTIMĂRILE BNR
Rata anuală a inflației a ajuns la 9,88% în luna septembrie 2025, în creștere ușoară față de 9,85% în august
Rata anuală a inflației a ajuns la 9,88% în luna septembrie 2025, în creștere ușoară față de 9,85% în august, potrivit datelor publicate nluni de Institutul Național se Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la mărfurile nealimentare (+11,09%), urmate de servicii (+10,36%) și mărfuri alimentare (+7,86%).
INS precizează că indicele prețurilor de consum (IPC) pentru septembrie față de august a fost de 100,36%, ceea ce indică o majorare lunară de 0,36%. De la începutul anului, prețurile au crescut cu 8,5%, iar comparativ cu septembrie 2024, rata anuală a inflației a fost de 9,9%. Media modificării prețurilor de consum din ultimele 12 luni (octombrie 2024 – septembrie 2025) este de 6,1%.
Conform indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), folosit pentru comparațiile la nivel european, inflația anuală a fost de 8,6%, iar media ultimelor 12 luni s-a situat la 5,9%.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anticipase în august că inflația va atinge un vârf de aproximativ 9,6 – 9,7% în septembrie, fenomen descris drept o „cocoașă” temporară, generată de mai multe șocuri de ofertă. Printre factorii principali identificați de BNR se numără:
liberalizarea pieței energiei electrice (impact de peste 2 puncte procentuale),
majorarea TVA-ului de la 19% la 21% (1,6 puncte procentuale),
și creșterea accizelor (0,4 puncte procentuale).
„Avem o cocoașă frumușică, dar ea va fi urmată de o absorbție treptată a acestor șocuri”, a declarat Isărescu la prezentarea raportului trimestrial asupra inflației din 12 august.
În același context, BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului 2025 la 8,8% – probabil peste 9%, față de estimarea anterioară de 4,6%. Banca centrală estimează totuși că inflația va reveni în intervalul țintit în 2026, ajungând la circa 3% la sfârșitul acelui an.
De la 1 august 2025, România aplică o cotă standard de TVA majorată la 21% și o singură cotă redusă de 11%, măsuri care au contribuit suplimentar la creșterea prețurilor de consum.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









