Treisprezece incendii de vegetaţie uscată, într-o săptămână

incendiu_vegetatie
Chiar în aceste momente pompierii intervin la trei incendii de vegetație. În decurs de câteva minute, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, din cadrul Punctului de Lucru Turț și cei din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș au fost solicitați să intervină la Cărășeu, la Pășunea Mare, respectiv la Vama. Pompierii negreșteni au mai intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu de vegetație produs în localitatea Boinești Din nefericire, în ultima săptămână în județul Satu Mare au avut loc 13 incendii de vegetație uscată. Cu toate că arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor, atragem atenția asupra faptului că aceste incendii pot provoca pagube însemnate prin extinderea la construcții și terenuri învecinate, dar și prin distrugerea microfaunei folositoare de la suprafaţa solului. Trebuie ținut cont de faptul că lucrările de ardere se pot face numai după obţinerea Permisului de lucru cu focul de la primăria pe raza căreia se va efectua arderea și doar în anumite condiții, pe care cetățenii le pot afla de la autoritățile locale.
Măsuri specifice:
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea următoarelor prevederi generale :
- Condiţii meteorologice fără vânt; - Colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi a căror ardere să poată fi controlată; - Executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; - Curăţarea de vegetaţie pe o suprafaţă de 5 m în jurul fiecărei grămezi; - Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; - Supravegherea permanentă a arderii; - Asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; - Stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- Condiţii meteorologice fără vânt; - Parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate; - Izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; - Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; - Asigurarea până la finalizarea arderii cu personal de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; - Asigurarea pentru suprafeţe mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; - Asigurarea, în cazul suprafeţelor mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire; - Pe tenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

