Tentativă de omor în centrul orașului Oțelu Roșu. Bărbat lovit cu o sticlă în zona gâtului de un sătmărean de 17 ani

politia-mascati-arest
Un tânăr, de 17 ani, din județul Satu Mare, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Mai mulți tineri s-au luat la harță în plin centrul orașului Oțelu Roșu, acolo unde timp de trei zile s-au desfășurat Zilele orașului.Spiritele s-au încins duminică seara când un scandal a izbucnit între mai multe persoane, iar unul dintre scandalagii, un tânăr de 17 ani, din județul Satu Mare, nu a ezitat să pună mâna pe o sticlă și să îl lovească în zona gâtului pe cel cu care se certa. Victima a ajuns la spital, iar alți trei bărbați implicați în conflict au fost conduși la sediul Poliției.„În jurul orei 23:16, Poliția orașului Oțelu Roșu a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că în centrul orașului este un scandal în desfășurare.În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, din primele cercetări stabilind faptul că un bărbat de 30 de ani, din Oțelu Roșu, ar fi fost lovit cu o sticlă în zona gâtului de un tânăr de 17 ani, din județul Satu Mare. Scandalul a fost aplanat imediat, iar victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, rămânând internată”, potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.Trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, implicați în eveniment, au fost încătușați și conduși la sediul poliției în vederea audierii și stabilirii împrejurărilor în care s-a comis fapta.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











