La împlinirea a o sută de ani de administraţie românească în judeţele din partea de nord-vest a ţării, ca urmare a acţiunilor întreprinse, în anul 1919, de armata română, sub comanda generalului Traian Moşoiu, în localităţile Ciucea, Satu Mare, Borod, Aleşd, Tileagd şi Oradea vor fi organizate manifestări comemorative cu implicarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
În acest sens, Divizia 4 Infanterie „Gemina”, structură care are în compunere unităţi şi mari unităţi militare dislocate în jumătatea de nord a ţării, participă cu efective de militari şi mijloace tehnice la activităţile aniversative.
Acestea se vor desfăşura după următorul program:
Ca urmare a faptului că zona de nord a Transilvaniei, la începutul anului 1918 era încă sub ocupaţie ungară pentru românii din nordul Transilvaniei, actul de la 1 Decembrie 1918 nu a avut efecte pozitive imediate. Astfel, în perioada decembrie 1918 – ianuarie 1919, acţiunile trupelor române s-au desfăşurat între râul Mureş şi Munţii Apuseni, pentru a obliga Ungaria să respecte deciziile Puterilor Aliate. Ulterior, armata noastră va dezvolta campania din Munţii Apuseni, până la graniţa de vest a României. La 16 aprilie Armata Română va porni ofensiva lângă localitatea Ciucea. După numai 4 zile, la 20 aprilie, trupele române eliberatoare au atins aliniamentul Oradea – Carei – Satu Mare.