Razii de amploare ale polițiștilor sătmăreni. Sute de mașini trase pe dreapta

HURS5640
Azi, între orele 06.00-10.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat cu sprijinul structurilor din sistemul național de apărare și ordine publică, pe principalele artere rutiere de intrare în orașele și municipiile de pe raza județului Satu Mare, în sistem integrat.
La acțiune au participat peste 80 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și criminaliști, 18 jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, 10 polițiști din cadrul Biroului Județean Poliției Transporturi, 6 polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și 1 specialist din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Satu Mare.Scopul acțiunii l-a constituit asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor îndreptate contra vieţii şi integrităţii persoanei sau îndreptate împotriva bunurilor personale şi contra intereselor acestora, asigurarea unei fluenţe corespunzătoare a traficului rutier, prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea unui climat de siguranţă civică la nivelul județului Satu Mare.În cadrul acțiuni au fost verificate 259 persoane și 190 de autovehicule.A fost constatată o infracțiune la Legea 86/2006 (contrabanda cu țigări) și au fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.800 lei.De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere, 4 certificate de înmatriculare și s-au ridicat bunuri în vederea confiscării în valoare de 7 600 lei.La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:05 - Caz șocant în Constanța. Profesor de 67 de ani, reţinut după a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani
- 11:32 - Anca Alexandrescu: „Cel mai probabil se va ajunge la moțiune de cenzură, fiind singura variantă convenabilă pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan”
- 11:05 - Alertă ANM de cod portocaliu și galben: rafale de până la 130 km/h și ninsori în plină primăvară. Zonele afectate de vremea extremă - HARTA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














