Ora de iarnă 2019. La noapte se schimbă ora

ceas
România trece la ora de iarnă. La noapte, 26/27 octombrie 2019, ceasurile se vor da cu o oră înapoi, astfel că duminică va fi cea mai lungă zi din an.
În vorbirea curentă se spune ”ora de iarnă”, dar, potrivit specialiștilor de la Observatorul Astronomic, această sintagmă nu există. Așadar, vara avem ora de vară, iar în restul anului avem Timp Legal Român. Drept urmare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27 octombrie, țara noastră revine la Timpul Legal Român. În ultima duminică a lunii octombrie, ceasurile se vor da cu o oră înapoi, ora 04:00 devenind ora 03:00. CFR a informat că modificarea orei nu schimbă mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarului stabilit.În ultima duminică a lunii martie se va reveni la ora de vară, urmând ca pe 29 martie 2020 să dăm ceasurile înainte cu o oră. O directivă europeană din 2001 reglementează trecerea de la Timpul Legal Român la ora de vară și invers. Toate statele europene își schimbă ora în ultimul weekend din luna martie și în ultimul din luna octombrie. Reintroducerea orei de vară datează din 1977 și avea ca obiectiv economisirea energiei, chiar dacă eficiența sa a fost contestată intens.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














