MINISTERUL JUSTIȚIEI PROPUNE PEDEPSE MAI DURE PENTRU FEMICID ȘI ALTE INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII

MINISTERUL JUSTIȚIEI PROPUNE PEDEPSE MAI DURE PENTRU FEMICID ȘI ALTE INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII
Propuneri de modificare a Codului penal
Ministerul Justiției a început un proces de consultare publică pentru completarea legislației împotriva infracțiunilor contra vieții, cu accent pe situațiile de femicid și pe protejarea categoriilor vulnerabile.
Decizia vine pe fondul îngrijorărilor manifestate în societate, dar și al semnalelor primite din partea unor aleși, care au atras atenția asupra vulnerabilității anumitor persoane și a necesității unor măsuri legislative mai ferme.
Ministerul subliniază că, în mai multe state, legislația penală s-a îndepărtat de principiul unei reglementări strict generale, orientându-se către soluții mai specifice în cazurile de omor motivate de ură sau discriminare.
Propuneri de modificare a Codului penal
Printre soluțiile analizate se numără introducerea unei circumstanțe agravante speciale în cadrul infracțiunii de omor calificat. Aceasta ar viza cazurile în care victima este ucisă din motive legate de:
- rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie;
- gen sau orientare sexuală;
- opinii ori apartenență politică;
- avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică sau infecție HIV/SIDA;
- alte împrejurări similare.
În asemenea situații, fapta ar fi încadrată la omor calificat, pentru care legea prevede detenția pe viață sau, alternativ, închisoarea între 15 și 25 de ani.
Ministerul Justiției precizează că va organiza întâlniri cu toți actorii implicați – instituții publice, organizații profesionale, societatea civilă – pentru a decide dacă modificarea legislației este necesară și care ar fi forma cea mai adecvată.
„Este angajamentul nostru constant să evaluăm și să îmbunătățim soluțiile legislative care protejează valorile fundamentale prevăzute de Codul penal”, se precizează într-un comunicat oficial al MJ.
Citește și:
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











