FILIPINE: CEL PUȚIN 14 PERSOANE AU FOST RĂNITE, ÎN URMA UNUI NOU CUTREMUR

FILIPINE: CEL PUȚIN 14 PERSOANE AU FOST RĂNITE, ÎN URMA UNUI NOU CUTREMUR
Un spital și-a evacuat temportat pacienții
Au fost rănite 14 persoane în urma unui nou cutremur înregistrat în Filipine. Seismul, cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, a fost înregistrat în largul insulei Cebu, în noaptea de duminică spre luni, la două săptămâni după ce un cutremur major a devastat regiunea.
Din totalul răniților, opt au fost înregistraţi în oraşul Bogo, iar alţi şase în municipalităţile San Remigio şi Daanbantayan. Autorităţile locale au precizat că a fost avariată o şosea în San Remigio.
Cutremurul, cu magnitudinea 5,7, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (United States Geological Survey - USGS), s-a produs luni, puţin după ora 1:00 dimineaţa (17:00 GMT duminică).
Epicentrul a fost localizat în apropiere de Bogo, la fel ca violentul seism cu magnitudinea 6,9 de la sfârşitul lunii septembrie, ce a lăsat în urmă cel puţin 75 de morţi.
Un spital și-a evacuat temportat pacienții
Conform autorităților locale, spitalul districtual din Bogo şi-a „evacuat temporar pacienţii” după prăbuşirea unui parapet într-una dintre clădirile sale şi o pană de curent, potrivit Agerpres.
Un cutremur cu magnitudinea 6 se produsese sâmbătă seara în largul coastelor sudice ale Filipinelor, a anunţat USGS, după două seisme succesive, cu magnitudinea 7,4 şi, respectiv, 6,7, înregistrate vineri.
Cutremurele sunt aproape zilnice în Filipine, ţară situată pe „Cercul de Foc” al Pacificului, o regiune cu activitate seismică intensă care se întinde din Japonia până în Asia de Sud-Est şi traversează Pacificul.
Citește și:
- 18:02 - România începe 2026 cu excedent bugetar, după majorări de taxe și reduceri drastice de cheltuieli
- 17:05 - Ana Maria Păcuraru: „Evacuarea personalului ambasadei SUA din Israel”
- 16:34 - Democrații cer compensații după anularea tarifelor lui Donald Trump: până la 1.700 de dolari pentru fiecare familie
- 16:25 - Nicușor Dan atacă instituțiile statului și adversarii politici pentru a evita explicațiile cerute de AEP privind banii de campanie
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











