Doi polițiști sătmăreni au fost sancționați pentru abateri disciplinare
26 nov. 2018, 07:29
Actualizat: 26 nov. 2018, 07:29

politisti_sanctionati_disciplinar
Articol scris de Scris de Paduraru Valentin
În anul 2018 au fost sancționați disciplinar doi polițiști, potrivit datelor transmise de conducerea IPJ Satu Mare.Astfel, unul dintre polițiști a fost sancționat pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefi ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege, respectiv comportare necorespunzătoare în serviciu familie sau în societate care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției. Cel de-al doilea polițist a fost sancționat disciplinar pentru săvârșirea abaterii disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției. În anul 2017 au fost depuse un număr de 97 de petiții și atenționări împotriva polițiștilor. Dintre acestea, 60 au fost întemeiate, fiind luate diferite măsuri, de la mustrare verbală și până la atenționări scrise. De asemenea, anul trecut, unui poliţist i-a fost desfăcut contractul de muncă după ce a fost condamnat pentru corupţie, iar un alt poliţist a demisionat. ”În anul 2017 au fost sancționați disciplinar tot doi polițiști. Dintre aceștia, unul pentru săvârșirea abaterii disciplinare de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege, iar cel de al doilea pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu, familia sau în societate care aduce atingere onoarei probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției, respectiv a abaterii disciplinare de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefi ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege”, potrivit datelor furnizate de IPJ Satu Mare. Pe de altă parte, IPJ Satu Mare are în lucru un număr de 5.912 dosare cu autor necunoscut.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

