COZI URIAȘE, REZERVIȘTII AȘTEAPTĂ DE ORE ÎNTREGI

COZI URIAȘE, REZERVIȘTII AȘTEAPTĂ DE ORE ÎNTREGI
e riscă cei care nu răspund la ordinul ministrului rezist?
În continuare sunt cozi uriașe la unitățile militare după ce la ordinul lui Moșteanu mii de rezerviști din București și Ilfov au fost chemați la mobilizare.
Cei care au făcut armata obligatorie trebuie să se prezinte la unitățile unde au fost chemați, iar cei care nu respectă ordinul, riscă amenzi usturătoare.
Astfel oamenii trebuie să își întrerupă orice activitate și să respecte ordinele.
Moșteanu continuă umilința rezerviștilor la ordinul ministrului rezist
Rezerviștii sunt în continuare mobilizați, atât la unitățile militare din București, cât și din județul Ilfov. Au venit încă din această dimineață. Au făcut accesul, li se ia datele, apoi vor susține un examen psihologic sumar, conform oficialilor din armată.
Apoi, vor fi echipați și duși la poligoane pentru ședințele de tragere. Reprezentanții ministerului Apărării Naționale spuneau că vor fi 10.000 de rezerviști mobilizați în aceste zile, respectiv până pe data de 20 octombrie, în cadrul acestui exercițiu militar MOBEX B-IF-25.
Li s-au dat deja ordinele de chemare unora dintre ei, iar ceilalți urmează să primească aceste ordine și au aproximativ 24 de ore să se prezinte la unitățile militare.
Mulți dintre ei spuneau că sunt deranjați de acest lucru, că au un termen foarte scurt în care trebuie să se prezinte la unități și că, de asemenea, li se strică planurile și, inclusiv, trebuie să dea explicații la locurile de muncă. În București, un astfel de exercițiu a avut loc ultima oară în anul 2013, iar în Ilfov în anul 2021.
Citește și:
- 14:54 - Volodimir Zelenski spune că pacea ar putea fi posibilă până în noiembrie. Ce condiții pune pentru o întâlnire cu Vladimir Putin
- 14:29 - Peste 60 de percheziții în București și în nouă județe într-un dosar de evaziune fiscală
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
- 10:09 - Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Cum a motivat această decizie
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











