Cozi uriașe la intrarea în Republica Moldova

Cozi uriașe la intrarea în Republica Moldova
În primele ore ale acestei dimineți în punctele de trecere ale frontierei de stat deja s-au format cozi kilometrice
Zeci de mașini cu cetățeni ucraineni au ajuns, în această dimineață, la granița cu Republica Moldova.
În primele ore ale acestei dimineți în punctele de trecere ale frontierei de stat deja s-au format cozi kilometrice, transmite Știri.md.
Cetățenii ucraineni în grabă își părăsesc locuințele și se îndreaptă spre țările vecine în speranța de a găsi un adăpost.
Potrivit canalului de Telegram INDEX, punctul de trecere al frontierei cu Ucraina Cuciurgan a fost închis în această dimineață.
”Ucrainenii nu permit nici intrarea pe teritoriul Ucrainei, nici ieșirea din Ucraina în direcția Republicii Moldova. Presa scrie că Ucraina se teme de o intervenție armata și din regiunea transnistreană”, se arată în mesaj.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat joi dimineață ședința Consiliului Suprem de Securitate, în legătură cu situația din Ucraina.
Între timp, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europe (MAEIE) solicită cetățenilor R. Moldova să nu se deplaseze în țara vecină, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat.
Totodată, MAEIE anunță că a dispus în regim de urgență evacuarea membrilor familiilor și personalului neesențial de la ambasada țării noastre la Kiev și consulatul de la Odesa.
Președintele rus Vladimir Putin, în jurul orei 5:30, ora Moscovei, a anunțat începerea unei „operațiuni speciale” în Ucraina. „Vom depune eforturi pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”, a spus el. Putin a spus că NATO a „trecut o linie roșie”, extinzându-se spre Est, iar militarizarea Ucrainei a amenințat Rusia ca stat. Putin s-a adresat și membrilor Forțelor Armate ale Ucrainei, numindu-i „tovarăși”. „Te îndemn să depui imediat armele și să pleci acasă. Toți militarii armatei ucrainene care respectă această cerință vor putea părăsi liber zona de luptă și se vor întoarce la familiile lor.”, scrie Novaya Gazeta.
Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova
Citește și:
- 18:25 - 28 de elevi români, blocați în teroarea rachetelor. Profesoara a povestit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS ce se va întâmpla cu ei
- 15:07 - Medicul lui Netanyahu: „Israelul a luat măsuri. Regimul va cădea!”
- 12:22 - Ministerul Afacerilor Externe al României: „Românii din zonele afectate de operațiuni militare sunt în siguranță. Aproape 1.000 de persoane, în contact cu misiunile diplomatice”
- 11:13 - Vremea azi, 1 martie: temperaturi peste normalul perioadei. Maximele ajung la 17 grade în unele regiuni
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











