COVID-19 | Autonet Import a donat echipamente de protecție în valoare de peste 75.000 de euro

autonet-donatii-spitale
Personalul medical și pacienții din patru unități medicale aflate în Satu Mare și Cluj-Napoca sunt beneficiarii uneia dintre cele mai importante acțiuni de sprijinire a luptei contra Covid-19 întreprinsă de Autonet Import.
Compania a donat echipamente de protecție în valoare de peste 75.000 de euro
, iar drumul acestor produse din China până în mâinile personalului medical a fost o adevărată aventură.Într-o perioadă în care țările europene interziseseră deja exportul de materiale medicale utilizate în combaterea virusului, Autonet Import s-a orientat spre China pentru achiziționarea acestor produse atât de necesare. Comanda a fost făcută în 22 martie și a durat nu mai puțin de 6 săptămâni pentru ca transportul să ajungă în depozitul din Satu Mare. În acest răstimp s-au întocmit un număr incredibil de 57 de documente și declarații, în plus, chiar și legislația din China s-a schimbat de două ori în perioada de întocmire a formalităților. Odată încheiat periplul birocratic, a urmat decizia modalității de transport. S-a optat pentru un transport aerian, acesta oferind cel mai înalt nivel de siguranță. Marfa a aterizat pe aeroportul din Viena, iar ultima etapă a drumului a fost parcursă cu camionul.

Beneficiarii acestui ajutor sunt membrii echipelor medicale și pacienții Spitalului Județean de Urgență, ai Spitalului de Pneumoftiziologie și ai clinicii West Medica din Satu Mare
, precum și cei ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. Echipamentele donate sunt:
mănuși, ochelari de protecție, viziere, măști și combinezoane.

Această acțiune a fost printre primele inițiate de către Autonet Import pentru sprijinirea celor aflați în linia întâi a luptei împotriva SARS-CoV-2, echipa companiei fiind mândră că a reușit să ducă la bun sfârșit acest demers important. Însă, în această perioadă, s-au desfășurat multe alte proiecte destinate acestei cauze. Beneficiind de poziția sa de lider pe piața românească de piese de schimb și servicii auto, Autonet Import asigură o anvergură națională și proiectelor sale de responsabilitate socială. Dintre acestea amintim campania “Mobilitate pentru eroi”, prin intermediul căreia, împreună cu partenerii noștri, am reușit să reparăm peste 250 de vehicule aparținând instituțiilor implicate în mod activ în combaterea efectelor pandemiei. De asemenea, prin suportul logistic oferit CN Unifarm SA, am asigurat transporturi de echipamente medicale în numeroase locații din țară. Acest sprijin nu a fost singular, infrastructura și resursele logistice ale companiei fiind utilizate și pentru alte transporturi cu materiale necesare în această perioadă dificilă. Mai mult, grupul SAG-Autonet a făcut donații anonime în valoare de 100.000 de euro pentru diferite necesități legate de combaterea pandemiei.

Autonet Import își exprimă mândria și satisfacția pentru oportunitatea de a participa, fie ca inițiator, fie ca partener în aceste proiecte dezvoltate pentru ca noi toți să suferim cât mai puțin efectele virusului. Compania nu se oprește însă aici și va continua să sprijine eforturile necesare pentru a depăși această criză. De asemenea, Autonet Import va fi, și de acum înainte, alături de oamenii din linia întâi și își încurajează toți partenerii să facă același lucru.

Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










