Concert dedicat regretatului artist Octavian Bud

concert mircea baniciu in memoriam octavian bud
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, organizează a treia ediție a Festivalului Concurs Național de Muzică Folk „Octavian Bud”.
Ideea acestui eveniment este aceea de a cinsti așa cum se cuvine memoria celui ce a fost Octavian Bud, o emblemă a folkului sătmărean, dar și național.Octavian Bud a fost unul dintre cei mai cunoscuți folkiști din România. S-a născut în 18 iunie 1958, la Satu Mare şi a început să cânte la chitară din clasa a VIII-a. În perioada 1983 – 1985 a fost membru al Cenaclului Flacăra, apoi al Cenaclului „Totuşi Iubirea”. În Cenaclul Flacăra a cântat alături de regretatul Emilian Onciu, în grupul folk „Trupa din Nord”. În 1984 a primit premiul Cenaclului Flacăra pentru cea mai bună compoziţie a anului – „Niciodată”.Satu Mare este o emblemă a folkului național. Mircea Florian, născut la Satu Mare fiind printre pionierii folkului românesc.Festivalul Național de Muzică Folk ,,Octavian Bud“ este conceput ca o manifestare artistică și culturală care se adresează interpreților și compozitorilor de muzică folk din țară și are drept scop descoperirea și promovarea de noi talente de creație și interpretare a muzicii folk.Concursul se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor (Sala Studio) în data de 11 octombrie. de la ora 17.00 .Gala de premiere și concertele artiștilor, la Filarmonica „Dinu Lipatti” în data de 12 octombrie, de la ora 17:00, cu INTRAREA LIBERĂ.În cadrul Galei de Premiere vor susține recitaluri: Mircea Baniciu, Valetin Moldovan, Claudia Șerdan, Grupul folk „Eu Cred” și George Negrea și Diu Oșan.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

