AMENZI DE PESTE 900.000 DE LEI, APLICATE ÎN MAI PUȚIN DE 3 LUNI DE AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ

AMENZI DE PESTE 900.000 DE LEI, APLICATE ÎN MAI PUȚIN DE 3 LUNI DE AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ
Verificările au vizat peste 1.900 de ambarcaţiuni de agrement şi pescuit
Valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Navală Română (ANR), în urma unor controale desfăşurate în perioada iulie - septembrie, a depăşit 900.000 de lei.
Verificările au vizat peste 1.900 de ambarcaţiuni de agrement şi pescuit de pe litoral, lacurile Snagov şi Bicaz, Delta Dunării sau Cazanele Dunării. Cele mai frecvente abateri au fost depăşirea numărului admis de persoane, lipsa documentelor şi nepurtarea vestelor de salvare.
Au fost efectuate 100 de teste cu etilotestul, iar în 8 cazuri certificatele necesare pentru conducerea ambarcaţiunilor au fost reţinute.
Autoritatea are în vedere modificări legislative, precizează Radio România Actualități.
"Cea mai mare amendă a fost dată la Giurgiu pentru un conducător care nu avea certificat, a fost implicat într-un accident de navigație, care s-a soldat și cu rănirea a trei persoane, 40.000 de lei. Toate aceste cifre, împreună cu evenimentele, confirmă încă o dată necesitatea efectuării în mod regulat a unor controale riguroase asupra ambarcațiunilor de agrement și asupra conducătorilor acestora, ca o primă verificare legislativă", a explicat Cristian Ancuţa, director în cadrul Autorităţii Navale.
Totodată, Autoritatea Navală Română intenţionează să achiziţioneze ambarcaţiuni rapide şi să suplimenteze personalul implicat în controale.
Citește și:
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











