Accident cu zece victime în Ciuperceni

accident_ciuperceni
Un grav accident de circulație s-a produs în urmă cu câteva minute în Ciuperceni. Un microbuz și două mașini au fost implicate în accident și zece persoane au fost rănite, dintre care una se află încarcerată.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Sosirea la locul accidentului, identificarea și evaluarea victimelor s-a derulat foarte rapid, salvatorii intervenind pentru extragerea din autovehicul a persoanei încarcerate și acordarea asistenței medicale celorlalte nouă persoane, care au suferit diverse traumatisme.Șase ambulanțe și echipaje SMURD se află la fața locului. Victimele sunt conștiente. Se efectuează triajul de către echipajele ajunse la fața locului. Potrivit primelor informații, doar patru dintre cele zece victime necesită îngrijiri medicale, printre care șoferul microbuzului care a rămas încarcerat.Una dintre cauzele care ar fi favorizat producerea accidentului este vizibilitatea redusă și starea carosabilului, umed după ploile de miercuri seara. La fața locului au ajuns și echipele de criminaliști. Se fac măsurători pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Cadina Tinca, ”Tânăra, în vârstă de 25 de ani, care a provocat accidentul grav de pe DN 19, dintre Botiz și Ciuperceni, avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool în aerul expirat. Aflată la volanul unui autoturism de teren marca Hyundai, a intrat în coliziunea cu un autoturism Dacia MCV, aflat în fața sa, condus tot de o femeie, de 50 de ani. Autoturismul Dacia a fost proiectat într-un microbuz, condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani. Autoturismul Dacia a ajuns în șanț, răsturnat, în timp ce microbuzul a ajuns în șanțul din dreapta direcției de mers. Șoferul microbuzului a rămas încarcerat, fiind rănit grav. Celelalte persoane sunt în afara oricărui pericol. În Hyundai se afla doar o persoană, în Dacia MCV se aflau trei persoane, iar în microbuz călătoreau șase persoane”. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

