Sătmăreanca Cristina Sabău-Trifu a finalizat în 19 mai veșmântul Papei Francisc, veșmânt care conține mai multe simboluri și pe care îl va purta cu ocazia vizitei sale în România.

Cristina Sabău Trifu, designer-ul din municipiul Satu Mare, a spus că a realizat veșmântul după planul original. Pe spatele veșmântului este inscripționat motto-ul vizitei sale, în limba maghiară, iar pe față este biserica și statuia din Șumuleu Ciuc.

Simbolurile și decorațiunile de pe veșmântul Papei au fost realizate manual de către artistă, care a combinat mătase cu fir auriu și cu țesături colorate.

Artista a declarat că veșmântul conține armonia, căldura și pacea pe care le transmite Papa, dar conține și câteva motive de spini ce simbolizează sacrificiul oamenilor pentru credință.

Pe lângă veșmântul Papei, artista din Satu Mare a confecționat și hainele episcopilor și preoților pentru Sfânta Liturghie din data de 1 iunie.

Suveranul Pontif se va afla în vizită în România în perioada 31 mai – 2 iunie. Evenimentul central este programat la Șumuleu Ciuc, unde va oficia Sfânta Liturghie, pe data de 1 iunie.

În 2 iunie, Papa Francisc celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Articolul precedentCod portocaliu de vreme severă imediată în județul Satu Mare
Articolul următorCod portocaliu de inundații