Acasă Actual Percheziții de amploare în Satu Mare la mafia alcoolului
Polițiștii sătmăreni specializați în investigarea criminalității economice împreună cu polițiști din județul Timiș efectuează în aceste momente percheziții pe raza județului Satu Mare. Perchezițiile se desfășoară în cadrul unei anchete privind traficul de alcool, potrivit celor declarate pentru realitateadesatumare.net de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor.
Perchezițile care vizează traficul de alcool vizează atât sediile unor societăți comerciale cât și domiciliile unor suspecți. Cei implicați sunt suspectați că ar fi produs, deținut și comercializat alcool înafara antrepozitului fiscal.
“Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Timiș, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și a Direcției Vamale Regionale Timiș, efectuează 13 percheziţii în Timiș și Satu Mare. Perchezițiile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, deținerea și comercializarea de produse supuse marcării înafara antrepozitului fiscal.”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.
Sunt cercetate în dosar mai multe persoane bănuite că, în perioada mai – septembrie 2018, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, ar fi produs, deținut și comercializat băuturi alcoolice supuse marcării, înafara antrepozitului fiscal.
Activitățile desfășurate vizează 5 persoane, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.
În urma perchezițiilor au fost ridicați aproximativ 5.000 de litri de băuturi alcoolice și indisponibilizate 3 instalații pentru fabricarea băuturilor alcoolice.