Inspectori DSVSA falşi, în Satu Mare

Mai multe persoane se prezintă la magazinele din judeţul Satu Mare şi solicită preparate din carne şi lapte pentru examene de laborator, pretinzând că ar fi inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare.
”În ultimele zile, am fost semnalați că în unitățile de comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală din județul nostru, au apărut diferite persoane, care se pretind a fi, inspectori ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu – Mare și care încearcă să efectueze controale în unitățile sus amintite și să recolteze, diferite cantități de produse alimentare , în special – carne, preparate din carne, lactate – pentru examene de laborator”, precizează conducerea instituției.
Aceeași sursa mai precizează că ”inspectori Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu -Mare, care participă la acțiuni de control în unități, indiferent de profilul de activitate, se legitimează, cu Legitimație de Serviciu, cu sigla A.N.S.V.S.A., numerotată și vizată la zi, cu ștampila unității și au asupra lor, Ordinul de deplasare ( delegație), semnat și ștampilat, de Directorul Executiv al DSVSA”.

Articolul precedentFotbal județean | Rezultatele înregistrate în Liga 4 (etapa 4) și Liga 5 (etapa 3)
Articolul următorPeste 80 de negreșteni, angajaţi pe loc la Bursa locurilor de muncă