Directoarea unei școli din județul Satu Mare este acuzată că ar fi agresat verbal și fizic un copil de 10 ani. Mai mult, i-ar fi rupt și hainele acestuia. Inspectoratul Școlar Satu Mare a demarat o anchetă în acest caz.

Ieri, în jurul orei 12,00, directoarea Școlii Gimnaziale Călinești Oaș ar fi agresat verbal și fizic un copil de 10 ani, elev în clasa a IV-a. Cadrul didactic l-ar fi înjurat și lovit pe copil și literalmente i-ar fi rupt hainele acestuia – întregul incident petrecându-se în fața întregii clase.

Directoarea școlii din Călinești Oaș este Adriana Ciul și îndeplinește și funcția de învățătoare exact la clasa a IV-a din care face parte și copilul pe care l-a agresat, Carlos.

Inspectorul școlar general Călin Durla  a declarat că directoarea Ciul se apără, aceasta declarând că nu l-ar fi lovit pe minor, iar tricoul i s-ar fi rupt în timp ce învățătoarea ar fi încercat să îl prindă, să nu cadă. Directoarea se mai plânge că minorul ar avea un comportament problematic.

Inspectorul școlar general a declarat că va constitui o comisie de anchetă și, dacă toate cele relatate se confirmă și din punctul de vedere al Inspectoratului Școlar Satu Mare, directoarea Școlii gimnaziale Călinești Oaș va fi destituită din funcție.

”Nu este normal ca un cadru didactic, o învățătoare, să aibă astfel de reacții față de un elev, în nici o circumstanță. La Călinești Oaș se află chiar în aceste momente un inspector pentru a face verificări, iar dacă se constată că acel incident s-a întâmplat, directoarea își va pierde funcția în mod cert”, a afirmat Călin Durla.

Reamintim că în 11 septembrie, o învățătoare din județul Satu Mare a atacat doi copii, în vârstă de șase ani, cu spray lacrimogen.

Articolul precedentPolițistul sătmărean Cosmin Andreica, liderul sindicatului poliţiştilor, declarat incompatibil
Articolul următorUn șofer a vrut să evite un câine, dar a intrat cu mașina într-un canal de beton