Bărbat din Ungheni amendat pentru că a cupat urechile câinilor de la stână

Bărbat din Ungheni amendat pentru că a cupat urechile câinilor de la stână
A fost amendat cu 3500 de lei
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureş, au desfăşurat ieri o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care aduce atingere regimului cinegetic şi a legislaţiei privind protecţia animalelor.
Acţiunea s-a desfăşurat la o stână din localitatea Mica, aparţinând unui bărbat, de 49 de ani, din Ungheni, unde s-a constatat faptul că exemplarele canine deţinute de acesta ar fi prezentat urechi cupate.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.500 de lei, potrivit O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân şi Legii 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.
Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative”, urmând a fi propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 17:16 - Iranul amenință cu blocarea unei noi rute vitale: după Hormuz, Teheranul vizează Bab el-Mandeb
- 16:43 - Zelenski acuză SUA: „Ignoră dovezile despre ajutorul Rusiei pentru Iran, pentru că au încredere în Putin”
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 15:36 - Doliu în lumea filmului: actorul Michael Patrick din „Game of Thrones” a murit la doar 35 de ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











