VIDEO: Accident tragic în Marna! Femeie decedată, după ce a fost lovită de tren

VIDEO: Accident tragic în Marna! Femeie decedată, după ce a fost lovită de tren
O femeie de 73 de ani, suferindă de hipoacuzie, a decedat joi dimineața, după ce a fost lovită de trenul 10741
O femeie de 81 de ani, suferindă de hipoacuzie, a decedat joi dimineața, după ce a fost lovită de trenul 10741 care circulă pe ruta Satu Mare - București.
Accidentul s-a petrecut cu puțin timp înainte de ora 9.00. Potrivit ISU Satu Mare, s-a intervenit cu un echipaj SAJ și un echipaj TIM trimis în sprijin, care au găsit victima în stop cardio respirator, astfel că i s-au aplicat manevre de resuscitare. A fost solicitat și elicopterul SMURD.
Din nefericire, medicul aflat la locul intervenției a fost nevoit să declare decesul femeii.
Circulația feroviară a fost întreruptă.
Polițiștii au deschis o anchetă.
"În cursul acestei dimineți, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment pe calea ferată, ce trece prin localitatea Marna Nouă.
Ajunși la fața locului poliţiştii au constatat faptul că o femeie de 81 de ani, din localitatea Marna Nouă, nu s-ar fi asigurat în momentul traversării trecerii la nivel cu calea ferată, fiind acroșată de trenul care circula pe relația București-Satu Mare.
Ca urmare a impactului, a survenit decesul femeii.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a transmis Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 21:34 - Ce a obținut România după sprijinul acordat SUA: Nicușor Dan indică întărirea scutului de la Deveselu
- 20:22 - Mesaj ambiguu de la Donald Trump: fără planuri pentru trupe în Iran, în plină escaladare a conflictului
- 19:03 - Tensiuni în UE: liderii europeni nu reușesc să-l convingă pe Viktor Orbán să deblocheze finanțarea pentru Kiev
- 18:46 - Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ ale lui Cristian Rizea. Acuzații grave privind prejudicierea statului român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











