Cel puțin două persoane au fost încătușate în această seară de polițiști. Potrivit primelor informații, în jurul orei 20,00, polițiștii au încercat să oprească în trafic două mașini, dar șoferii nu ar fi oprit la semnalele reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Totul s-a întâmplat în această seară, lângă ștrandul Aquastar, pe strada Gorunului.
După o urmărire ca-n filme, polițiștii au reușit să oprească cele două mașini ale căror șoferi au ignorat semnalele de oprire ale polițiștilor.

Cei doi șoferi au fost încătușați să conduși la sediul Poliției Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.

În urma verificărilor efectuate asupra celor două autoturisme oprite pe strada Gorunului, polițiștii au descoperit într-unul dintre autoturisme 25 baxuri de țigări (peste 247.200 fire de țigarete), de proveniență din Ucraina, susceptibile a proveni din contrabandă. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Cercetările continuă.

 

Articolul precedentUn minor din Stâna prins la plimbare cu autoutilitara, seara, pe un drum național
Articolul următorClubul lui Mickey Mouse ajunge la Satu Mare