Sport· 2 min citire

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

Realitatea de Satu Mare
Scris de Realitatea de Satu Mare Publicat: 10 mai 2024, 12:35

Finala va avea loc în data de 22 mai, pe Dublin Arena

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League la fotbal, după rezultatele pozitive reușite joi seara, pe teren propriu, în manșa secundă a semifinalelor.

Atalanta a învins-o la scor de forfait pe Olympique Marseille, 3-0, prin golurile marcate de Ademola Lookman (30), Matteo Ruggeri (52), El Bilal Toure (90+5).

Scorul fusese egal pe Stade Velodrome, 1-1.

Atalanta a avut și două bare, prin Charles De Ketelaere (6) și Gianluca Scamacca (24), iar OM una, prin Jordan Veretout (63).

Marseille a jucat finala competiției în trei rânduri (1999, 2004 și 2018), pierzând de fiecare dată.

AS Roma a fost aproape de a pune capăt seriei de invincibilitate a adversarei Bayer Leverkusen, chiar pe terenul acesteia, dar în cele din urmă meciul s-a terminat la egalitate.

Bayer s-a impus cu 2-0 pe Stadio Olimpico, dar a fost condusă acasă cu 2-0, prin dubla argentinianului Leandro Paredes (43 - penalty, 66 - penalty). Speranțele echipei giallorossa de a trimite meciul în prelungiri s-au spulberat în min. 82, când Gianluca Mancini a marcat în propria poartă. Bayer a reușit să evite și înfrângerea, egalând în ultimele secunde prin Josip Stanisic (90+7).

Echipa antrenată de Xabi Alonso a ajuns astfel la 49 de meciuri consecutive fără înfrângere în acest sezon în toate competițiile.

Bayer a avut o bară la 0-0, prin Exequiel Palacios (29).

AS Roma era finalista de anul trecut, când a fost învinsă de Sevilla la loviturile de departajare.

Finala va avea loc în data de 22 mai, pe Dublin Arena.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News